Si pentru prima oara a lasat ploaia sa verse lacrimile in locul ei.Nu o intreba cum a reusit caci nici ea nu-si poate explica.Mai mult de jumatate din ceasurile petrecute cu el vrea sa le ingroape.Ce-i drept,dureaza ceva mai mult,insa se simte in stare sa treaca peste.
Dar cand respiratia lui s-a izbit de buzele ei reci si a inceput sa-i simta inima langa corpul prea alb,gandul i-a luat-o razna.Cu privirea putin dusa,i-a zarit ochii verzi pe care altadata ii admira minute intregi.Limbile ceasului au incremenit,iar mintea-i incarcata cu ganduri impletite s-a ratacit.I-a privit buzele palide,al caror contur se mai zarea foarte putin.In clipa urmatoare a simtit un fior ce-i imbata buzele muscate de emotie.Miscare brusca si in urechea dreapta s-a auzit:"Te iubesc..."De ce lucrul cel mai lipsit de originalitate pe care ni l-am putea spune este,de fiecare data,cel pe care asteptam sa-l auzim?Nu a fost el primul care a rostit aceste vorbe si totusi cand le-a spus,a parut un salbatic ce tocmai a descoperit doua cuvinte,dorind sa le venereze.Atunci ea s-a intors,inghitind in sec, miscandu-si tremurandele falange intr-un joc ametitor,si a raspuns pe un ton scazut,sugrumat:"N-a murit nimeni de iubire neimpartasita."A ascuns aceste cuvinte in captuseala hainei. Le-a scos acum afara, ca un hot de bijuterii care-si admira prada atunci cand nu-l vede nimeni.Si totusi nu a lasat lacrimile sa ii mangaie fata.Dar gata.Nu mai vorbeste despre asta.Nu doreste sa incalce pactul cu ploaia...