As incepe si eu cu aceste cuvinte,dar sunt deja prea banale si nu vreau sa fiu patetica.
Eu doar voi incerca sa adun trecutul si sa il transport din ce in ce mai mult in prezent.
Am fost desteptata de Roxana si cu ajutorul unei melodii vechi, in care imi inecam suferintele de pe vremea cand aveam 13,14 ani,am purces in a-mi potoli dorul de a gadila tastatura. Sunt aici,asezata in fata ei si a propriei mele frustarari si nu mai pot simti nimic puternic. Niciun imbold nu isi face aparitia pentru a ma determina sa-mi expun gandurile,trairile emotionale...
Nu am mai facut-o de mult pentru ca nu am mai avut muza. Cu mare usurinta sau cel putin asa vreau sa credeti, am sugrumat-o. Te-am omorat in nenunmarate randuri,dar chipul tau inca era viu,inima inca te simtea si se rascolea,la fel cum o faceau trupul si simturile mele. Erau atatea cuvinte nerostite si priviri aruncate prin geamuri sparte,fumurii si totusi focul inca mistuia...
Pe atunci nu eram decat un copil jalnic ce se ineca in iluzii,ce se agata de orice farama de speranta ca intr-o zi va fi alaturi de tine,de el sau de celalalt. Tacuta,am inchis ochii-ntunecati de gol,am rupt din mine si m-am retras dezvelita de sentimente. Mi-a fost atat de frig...si incercam sa ma imbrac cu mine insami,dar zadarnic incercam. Si cat ma complicam,imi razvrateam sufletul,voiam sa par ceea ce nu eram...cat sufeream in cautare,cat muream in asteptare,alergam in visare si primeam nepasare. Imi placea sa cred ca imi vorbeai,ca imi sopteai cuvinte mute,ca imi puneai un infinit de intrebari si eu iti dadeam la fel de multe raspunsuri. Am indraznit sa inchid intr-o cutie ramasitele unor zile care nu au avut curajul sa existe. Din starea de exaltare pe care mi-o provocai cand ma priveai a mai ramas doar un contur vag impreuna cu un zambet fad,secat. Desi atunci ma simteam ca mergand pe o sarma,acum am reusit sa imi creez o cale pe un fagas numit speranta.
Mi-a luat ceva timp pentru a ma acoperi,m-am ascuns printre fum si nori si iata-ma acum destul de schimbata,cu alte visuri,idealuri,ganduri si stari,dar cu acelasi obicei urat de a-mi roade unghiile de stres ca nu pot scrie cum o faceam inainte.