Si ma gandesc ca nu am fost decat doi calatori cu trenul,ce n-au putut calatori impreuna si fiecare a coborat in cate-o gara.Si-atunci am lasat doar un bagaj-iubirea,ce-o regasesc pe aceeasi etajera,pe care am lasat-o acum 3 ani.Prafuita si deteriorata,dar inca vie aici,in mine,caci vechiul leac al ei- uitarea-i tare lunga si-i numai pentru cei puternici.
Si stiu ca n-am fost decat o picatura de ploaie in palma ta,ce s-a evaporat intr-o clipita,dar in acelasi timp o vesnicie.Ma zbateam si respiram otrava si incercam sa ma regasesc...
Iar eu cu parul rascolit de vant te cautam necontenit,gerul-mi brazda fata si ma trezeam intunecata.
Acum...ma doare tot ce-a fost si nu mai este...sau tot ce n-a fost si continua sa nu existe.