Din ce in ce mai mult vant,pe care il chem sa imi mangaie firele de par,sa mi le amestece,sa se joace in ele.Astfel,imi imaginez ca sunt falangele tale,a caror alinare am uitat-o in pustiu.
Dar tu trimiti un vant fierbinte,ce ma biciuie,o dogoare ce-mi arde chipul si ma invaluie in deznadejde.Eu tot astept racoarea demult promisa si fasia de cer multicolora care ma va inveseli.
In atata asteptare,s-a oprit pana si ceasul.Insa nu te bucura,caci,desi timpul sta in asteptare pe cadran,in realitate el nu se opreste niciodata.E substanta din care suntem facuti si poate curge din noi la fel de grabit ca o cascada.
Sufletul mi se zbate ca o fiara intr-o cusca.Ar vrea sa zboare spre cer,spre infinit,dar cusca-i stramta,iar el se izbeste de marginile ascutite.Zgomotul e asurzitor,un zgomot ce musca din mine.In fiecare clipa sper ca nu va continua la nesfarsit,ci zidurile custii se vor slabi incet,incet,se vor rupe,gratiile de fier se vor deschide,iar in el va patrunde gustul libertarii si al fericirii depline.
Dragostea e lupta dintre doua suflete.Gandurile-mi spuneau ca pot invinge.Tu nu ai simtit niciodata ca,renuntand la armele tale,iti va fi mai bine?Cred ca ti s-a mai spus,la fel cum eu am mai auzit de nenumarate ori "Alearga-ti sperantele!".Dar la ce mai este aceasta alergare buna daca deja tu te consideri un invingator?